.jpg)
Programul A DOUA CASĂ
Ai deja o locuinţă şi nu ştii cum să profiţi de programul "Prima Casă"? Noi avem SOLUŢIA… Tu rezervi acum o locuinţă nouă, iar noi accelerăm vânzarea locuinţei vechi prin programul Prima Casă.
Avantaje:
- Poţi beneficia de avantajele Programului "Prima Casă 90"
- Între timp noi accelerăm vânzarea locuinţei actuale prin partenerii noştri, în condiţii preferenţiale
- Compensează consecintele generate pe parcursul întregii durate de timp în care se aşteaptă îndeplinirea formalităţilor de calificare şi creditare
Cu aceste noi soluţii de locuire comprimăm timpul şi ne adresăm atât celor care achiziţionează prima casa, cât şi celor care doresc o a doua casă, beneficiind de fapt de amploarea programului "Prima Casa". Astfel, în cazul familiilor din a doua categorie, accelerăm vânzarea casei vechi către clienţi care nu au mai avut o locuinţă şi sunt eligibili pentru "Prima Casă", fără a percepe alte comisioane de vânzare/intermediere.
Alege proiectul:
- Greenfield Residence - Bucuresti
- Boreal Residence - Constanta
- Roua Residence - Ploiesti
- Europa Residence - Oradea
Vrei sa afli care schema de plata ti se potriveste cel mai bine?
Testeaza-ti acum eligibilitatea!
APASA AICI





