100 de locuinte contractate in primele noua luni din 2010
11 noiembrie 2010, Bucureşti
Lichiditatea curenta a Impact Developer&Contractor SA (Impact SA) a crescut cu 108%, chiar daca disponibilitatile banesti au scazut odata cu diminuarea vanzarilor si profitului companiei, ca urmare a degradarii nivelului de trai pe fondul accentuarii crizei economice
Cheltuielile directe ale Impact SA s-au diminuat cu 44% in primele noua luni din 2010 fata de aceeasi perioada a anului trecut, datorita restructurarii activitatii care are ca scop cresterea eficientei companiei.
Impact raporteaza si dublarea lichiditatii companiei, care se datoreaza, pe de o parte, reesalonarii unui imprumut in valoare de 12,8 milioane euro la Piraeus Bank si, pe de alta parte, faptului ca Impact detine un portofoliu de active suficient de lichide pentru a asigura achitarea datoriilor curente. De altfel, compania a rambursat credite in valoare de 3,86 milioane de euro in primele noua luni ale acestui an. Iar soldul disponibilitatilor banesti a scazut cu circa 9 milioane de lei in acest interval, tocmai ca urmare a platii creditelor bancare ajunse la scadenta, dar si a unor rambursari anticipate.
Si datoriile pe termen scurt ale Impact SA s-au redus in primele 9 luni cu 56% fata de perioada similara a anului trecut, pe de o parte ca urmare a aprobarii de catre Piraeus Bank a restructurarii creditului de investitii si a facilitatii non-cash acordate, iar, pe de alta parte, datorita platii ratelor scadente la credite. Rata datoriei a scazut si ea de la 34% la 32% in intervalul amintit.
Evolutia acestor indicatori arata focusarea catre activitatea comerciala, dar si preocuparea pentru respectarea angajamentelor cu partenerii de afaceri chiar dupa decizia surprinzatoare din 8 iulie prin care Tribunalul Bucuresti a admis deschiderea procedurii de insolventa la cererea unei firme din Ploiesti. De altfel, in data de 11 august, Curtea de Apel Bucuresti a si suspendat-o provizoriu prin sentinta irevocabila. Solutionarea definitiva a cauzei urmeaza sa fie hotarata odata cu recursul inaintat de Impact.
Principalii indicatori financiari ai Impact Developer & Contractor SA la data de 30 Sept. 2010, conform situatiilor financiare neauditate si neconsolidate, sunt:
| Indicator (RON) |
30.09.2010 |
| Cifra de afaceri neta |
25.671.344 |
| Venituri din exploatare | 21.455.901 |
| Cheltuieli din exploatare | 24.737.504 |
| Rezultat din exploatare | -3.281.603 |
| Venituri financiare | 10.889.219 |
| Cheltuieli financiare | 14.313.466 |
| Rezultat financiar | -3.424.24 |
| Total venituri | 32.345.120 |
| Total cheltuieli | 39.050.970 |
| Rezultat brut | -6.705.850 |
Chiar in contextul economic nefavorabil, al cresterii fiscalitatii si diminuarii salariilor in sectorul bugetar produse in aceasta perioada, rezultatul financiar la 9 luni al companiei a fost mai bun decat in urma cu 3 luni. Desi rezultatul financiar ramane negativ, pierderea s-a diminuat de la 7,4 milioane lei, la finele trimestrului II 2010, la 6,7 milioane lei la data de 30.09.2010. "Partea buna este ca operatiunile din ultimele trei luni genereaza profit, pierderea majora fiind generata de cheltuielile financiare, in principal cheltuieli cu dobanzile.Subliniem ca avem toate creditele achitate fara restante sau intarzieri de plata", a declarat Carmen Sandulescu, director executiv Impact SA.
Starea de incertitudine in randul populatiei referitor la evolutia economiei si, uneori, a locului de munca a determinat cresterea timpului de luare a deciziei de cumparare si chiar amanarea acesteia pe o perioada nedeterminata. Astfel, fata de aceeasi perioada a anului trecut, in care s-au vandut si inchiriat 150 unitati locative, in primele 9 luni ale lui 2010 s-au contractat 100 de locuinte, inclusiv rezervari: 67 de vanzari si 33 de inchirieri. Dintre acestea, in primele luni din 2010 au fost predate 80 de locuinte.
Pe langa activitatea de vanzare a locuintelor finalizate, IMPACT a oferit spre vanzare loturi de teren pentru constructia de case, blocuri si spatii comerciale. In acest sens au fost semnate antecontracte pentru vanzarea de terenuri in suma de 200.000 euro.
DESPRE IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR SA
Impact Developer & Contractor SA, infiintata in 1991 prin subscriptie publica, este cotata la Bursa de Valori Bucuresti. Compania, care a introdus conceptul de "ansamblu rezidential" in Romania, a dezvoltat pana acum in 5 orase 16 zone rezidentiale pentru mai mult de 2.100 de familii care locuiesc in case si apartamente. Portofoliul este completat cu 25.000 de metri patrati de birouri si spatii comerciale, precum si de servicii de administrare complexe.
IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR SA




