Volumul vanzarilor de locuinte a ramas constant
13 mai 2010
IMPACT Developer & Contractor SA a semnat, în trimestrul I 2010, 47 de contracte şi rezervări pentru achiziţia de locuinţe, un număr relativ constant faţă de trimestrul I 2009, când au fost încheiate 46 contracte.
"Rezultatele obţinute confimă o cerere existentă de locuinţe, dar şi succesul soluţiilor de locuire pe care le-am lansat în ultimul timp, cu toate că situaţia economică dificilă, valul de şomaj şi incertitudinea de pe pieţele financiare asociată cu înăsprirea condiţiilor de creditare au determinat scăderea încrederii românilor în viitor, schimbându-le priorităţile şi făcându-i mai prudenţi în luarea deciziilor de consum şi de investire", a declarat Carmen Săndulescu, CFO Impact Developer & Contractor.
Valoarea totală a contractelor şi rezervărilor semnate în trimestrul I 2010 a fost de 17,2 milioane RON, cu 14% mai mică decât a celor încheiate în trimestrul I 2009, din cauza structurii diferite a unităţilor vândute.
Trim. I 2010 - 47 unitaţi vândute:
- 19,14% prin sistem call-buy (închiriere cu opţiune de cumpărare) şi chirie simplă
- 36,16 % cu plata integrală
- 12,76% cu plata în rate şi în tranşe
- 31,91% rezervări
Trim. I 2009 - 46 unităţi vândute:
- 59% prin sistem call-buy (închiriere cu opţiune de cumpărare) şi chirie simplă
- 24% cu plata integrală
- 17% cu plata în rate şi în tranşe
În ceea ce priveşte profitul brut, în trimestrul I 2010 acesta a fost de 469 mii RON, în scădere cu 84% comparativ cu trimestrul I 2009, însă cu doar 290 mii RON mai mic decât valoarea bugetată şi aprobată de Adunarea Generală a Acţionarilor. Această scădere a fost cauzată de netransformarea rezervărilor în contracte din cauza întârzierii în obţinerea documentelor necesare finalizării tranzacţiilor şi modificărilor la programul Prima Casă operate în primul trimestru al acestui an.
Profitul net în trimestrul I 2010 a fost de 216 mii RON, adică mai mare decât profitul net înregistrat pe întregul an 2009. Datoriile totale ale companiei s-au redus cu 7%, de la 172 milioane RON în trimestrul I 2009, la 159,39 milioane RON în trimestrul I 2010, iar rata datoriei (active totate/datorii totale) a scăzut de la 34% la 32%. În acest sens Impact D&C se poziţionează favorabil comparativ cu celelate companii de profil din Europa Centrală şi de Est, pentru care rata datoriei se situează între 50% şi 90%. Dat fiind contextul economic nefavorabil, Impact D&C urmăreşte menţinerea poziţiei de leader pe piaţa imobiliară rezidenţială şi stabilitate din punct de vedere finaciar.
Strategia Impact D&C SA
Având în vedere concentrarea pe mărirea cotei de piaţă, Impact D&C lansează şi anul acesta soluţii inovative de locuire care să răspundă unei game cât mai variate de cerinţe ale clienţilor: preţ cât mai mic, locaţie bună şi standarde tehnice ridicate. Un exemplu în acest sens îl constituie lansarea, luna aceasta, în premieră pe piaţa românească, a conceptului "Do it yourself" în rezidenţiale, care presupune abordarea de către client, în regie proprie, a unor etape de finisare a locuinţei, în schimbul unei economii de 10%-40% din preţ. În plus, în primul trimestru al lui 2010, Impact D&C a continuat execuţia de lucrări în cadrul proiectului Quartz din polul urban Greenfield şi s-a concentrat pe finalizarea părţii de proiectare pentru noile proiecte care ar urma să înceapă în cursul acestui an.
DESPRE IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR SA:
Impact Developer & Contractor SA, înfiinţată în 1991 prin subscripţie publică, este cotată la Bursa de Valori Bucureşti. Compania, care a introdus conceptul de "ansamblu rezidenţial" în România, a dezvoltat până acum în 5 oraşe 16 zone rezidenţiale pentru mai mult de 2.000 de familii ce locuiesc în case şi apartamente. Portofoliul este completat cu 25.000 de metri pătraţi de birouri şi spaţii comerciale, precum şi de servicii de administrare complexe. Soluţiile de achiziţie propuse clienţilor, în număr de 10, includ concepte folosite în premieră în România: CallBuy®; A 2a Casă® - locuinţa veche poate fi vândută fără niciun comision prin intermediul companiei iar valoarea se consideră avans pentru un nou apartament; Habitest® - testarea în condiţii reale a viitoarei locuinţe şi a ansamblului ales; locuinţele
configurabile de tip Kaleidoscop®.
Informatii suplimentare: Florina Zainescu, PR Specialist. 0729/100 025, florina.zainescu@impactsa.ro




