Impact a vândut de 11 mil. euro în primul semestru
14.07.2009 (Ziarul Financiar)
Dezvoltatorul imobiliar Impact (IMP) a încheiat de la începutul anului și până în prezent 100 de tranzacții în valoare de 45,1 mil. lei (10,7 mil. euro), preț fără TVA, în scădere cu aproape 17% față de valoarea tranzacțiilor realizate în aceeași perioadă a anului trecut, susțin reprezentanții Impact.
Valoarea tranzacțiilor a scăzut și datorită diminuării prețurilor la locuințe noi cu aproximativ 10% față de nivelul din 2008, potrivit statisticilor firmei, iar la nivelul pieței imobiliare se observă o tendință de creștere a numărul de închirieri, cu posibilitatea de achiziție ulterioară.
"Deși valorile locuințelor au devenit mai accesibile, în medie cu 10% față de sfârșitul anului trecut, beneficiarii se orientează preponderent către apartamentele cu două camere, față de cele cu trei, ca în anii trecuți", a declarat Carmen Săndulescu, directorul executiv financiar al Impact.
Reprezentanții Impact au mai apreciat că piața se orientează către soluția financiară de amânare a achiziției noului apartament, prin care un client care nu dorește sau nu se califică pentru contractarea unui credit bancar se poate muta cu chirie, folosind parte din sumele achitate lunar ca avans în momentul în care achiziția devine posibilă, sistemul fiind denumit generic CallBuy.
Ieri compania a anunțat încheierea primei tranzacții prin programul guvernamental "Prima Casă" a unui apartament de două camere, situat într-un bloc din ansamblul Greenfield I, dezvoltat de companie în zona de nord a Capitalei. Valoarea apartamentului se ridică la 79.000 de euro, preț fără TVA, cumpărătorii achitând un avans de 19.000 de euro, restul finanțării fiind asigurat de bancă.
Impact a dezvoltat până acum 16 proiecte imobiliare în cinci orașe, care însumează aproape 2.000 de case și apartamente, precum și 25.000 de metri pătrați de birouri și spații comerciale. Compania are în prezent în execuție mai multe proiecte imobiliare, printre care Greenfield I în București, Boreal în Constanța, Roua în Ploiești, Lotus și Europa în Oradea. Dintre acestea, anul trecut au fost finalizate complexele Rubin, Topaz și Onix din cadrul Greenfield I și Europa din Oradea.
În primele trei luni ale acestui an, cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 8,5%, de la 17,7 mil. lei (4,8 mil. euro) în perioada ianuarie-martie 2008 la 16,3 mil. lei (aproximativ 3,8 mil. euro).
Compania este cotată la BVB, în prezent titlurile dezvoltatorului imobiliar fiind tranzacționate la un preț de 0,379 lei/acțiune. La acest nivel capitalizarea Impact se ridică la aproximativ 75,8 mil. lei (aproximativ 18 mil. euro).




