Impact va investi 1,5 milioane de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii complexului Greenfield
Profit.ro

Impact Developer & Contractor, cel mai vechi dezvoltator imobiliar privat din România, va investi aproape 1,5 milioane euro în dezvoltarea rețelei de drumuri din cadrul proiectului Greenfield, unde locuiesc peste 5.000 de persoane, în apropierea kilometrului 13 al centurii Bucureștiului, pentru a crește gradul de acces al locuitorilor complexului la rețeaua de drumuri publice, iar investiția nu va duce la creșterea prețurilor apartamentelor, a declarat vineri directorul general al dezvoltatorului, Bartosz Puzdrowski, în cadrul unei întâlniri. Anunțul vine la aproape două luni de când drumul forestier din Pădurea Băneasa, pe care circulau locuitorii complexului Greenfield, a fost închis în urma unei decizii definitive a instanței. Singurul drum liber a rămas Aleea Teișani, cu o singură bandă pe sens, pe care se poate intra doar prin Drumul Național 1 (DN1), ceea ce a dus la blocaje în trafic si a provocat proteste ale locuitorilor, scrie News.ro. Compania a cumpărat recent un teren de 4.200 de metri pătrați pentru a construi un drum de 250 de metri care va lega Aleea Teișani de centura Capitalei, în dreptului pasajului de la kilometrul 13. ”Investiția în acest drum o estimăm la circa un milion de euro. 700.000 de euro a fost prețul plătit pentru achiziția terenului de 4.200 de metri pătrați, iar restul de 300.000 vor fi cheltuiți pentru proiectare și execuție”, a declarat Bartosz Puzdrowski. Puzdrowski a subliniat că, pentru acest proiect, compania a obținut doar preavizele de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar autoritățile ar putea să se implice pentru a accelera procesul de obținere a avizelor necesare începerii construcției. În plus, compania va investi aproape 500.000 de euro în alte două proiecte, anunțate acum două săptămâni. Primul vizează extinderea Aleeii Teisani și îmbunătățirea intersecției cu ieșire din DN1 către Centura București. Pentru acest proiect, compania așteaptă aprobări de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care ar trebui să vină până la sfârșitul lui 2017.
 

A doua lucrare vizează construirea unui nou drum cu ieșire către Centura Capitalei. Va fi realizat integral de Impact și va consta într-un sens giratoriu pe Aleea Teișani (în capătul Cartierului Platanilor, avizul fiind în curs de obținere), trecere la nivel cu calea ferată (aviz obținut deja de la CFR SA), străpungere centură, cu banda de accelerare, în direcția Tunari. Drumul va fi construit în capătul Cartierului Platanilor. Compania a depus o cerere la administrația străzilor din București la jumătatea lui 2016 pentru acest ultim proiect, a primit aviz în 2017 și a depus actele necesare obținerii unui certificat de urbanism. Tot în 2016, Impact a obținut o pre-aprobare de la compania care administrează rețeaua de căi ferate din România, CFR SA, pentru străpungerea căii ferate. În prezent, așteptă ca documentația să fie aprobată. Puzdrowski a dat asigurări că această investiție nu va duce la creșterea prețurilor apartamentelor, care vor rămâne ”la nivelul pieței”. Compania a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 27,9 milioane lei (6,2 milioane de euro), în creștere cu 272% față de aceeași perioadă din 2015, pe fondul creșterii veniturilor cu 42%. Cel mai important proiect al companiei, Greenfield din Băneasa - demarat în 2007, cu 1.600 de locuințe construite - a adus circa 94% din vânzări, după primle nouă luni ale anului trecut. Până în 2017, în cartierul rezidențial din Băneasa vor mai fi construite înca 888 de apartamente, etapă care presupune o investiție de 44 de milioane de euro. Proiectul va fi finalizat în 2023, moment în care se estimează că Greenfield va ajunge la 6.000 de locuințe.