Impact îl numeşte pe polonezul Bartosz Puzdrowski în funcţia de CEO
Începând cu data de 1 septembrie a acestui an, funcţia de CEO a companiei Impact Developer & Contractor va fi ocupată de Bartosz Puzdrowski

Începând cu data de 1 septembrie a acestui an, funcţia de CEO a companiei Impact Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar privat din România, va fi ocupată de Bartosz Puzdrowski, pentru un mandat de 3 ani. Polonezul a fost mandatat de Consiliul de Administraţie al companiei să îndeplinească această funcţie după o selecţie riguroasă.

Bartosz Puzdrowski este un manager de succes specializat în sectorul imobiliar cu peste 20 de ani de experienţă în domeniu, ocupând funcţii de conducere în cele mai importante companii imobiliare specializate pe segmentele rezidenţial, office şi comercial. A fost, printre altele, membru de consiliu în cadrul companiei ICON Real Estate în Polonia şi Finlanda, fiind responsabil pentru proiecte de dezvoltare şi renovare rezidenţială şi office în Varşovia şi Helsinki, director general al departamentului de dezvoltare imobiliară în cadrul Marvipol Group şi CEO al Polnord SA (dezvoltatori rezidenţiali de top din Polonia, listaţi la Bursa de Valori Varşovia). 

De asemenea, a ocupat poziţiile de Country Manager pentru Polonia şi Ţările Baltice în cadrul Avestus Real Estate (un important dezvoltator imobiliar comercial din regiunea Europei Centrale şi de Est), director al departamentului de dezvoltare al ECE Projektmanagement Polska (unul dintre cei mai mari dezvoltatori şi investitori în centre comerciale din Europa), precum şi manager de dezvoltare regională în cadrul McDonald’s Polonia. 

Este absolvent al facultăţii de Filosofie şi Sociologie şi deținator al unui Master în Business și Marketing la Universitatea din Varşovia, precum şi al programului de Executive MBA Varşovia – Illinois, cu specializarea în administrarea afacerilor şi comerţ.