Stadiul construcțiilor în Faza 4 din GREENFIELD Băneasa
10.11.2022 Proiecte IMPACT 2 min.

Stadiul construcțiilor în Faza 4 din GREENFIELD Băneasa

Lucrările din GREENFIELD Băneasa, cartierul emblemă dezvoltat de IMPACT în nordul Capitalei, avansează.

Ajuns în cea de-a patra fază de dezvoltare, GREENFIELD Băneasa reunește peste 2.600 de locuințe în care trăiesc peste 6.500 de rezidenți, iar expansiunea continuă.

Încă din etapa de proiectare, IMPACT a acordat o atenție deosebită alegerii unor materiale de ultimă generație și a unor soluții tehnice inovatoare în dezvoltarea noilor imobile. Calitatea execuției și atenția la detalii sunt preocupările principale ale echipelor care gestionează construcția. În prezent dezvoltatorul lucrează la fațadele blocurilor și la finisajele interioare, astfel încât viitorii locatari să se poată muta în noua locuință începând cu anul 2023.

Apartamentele aflate în construcție în acest moment sunt proiectate la standarde de calitate și sustenabilitate BREEAM Excellent pentru ca rezidenții să se bucure de confort și siguranță, într-un cadru natural unic, în imediata vecinătate a Pădurilor Băneasa și Tunari.

Locația unică le oferă rezidenților numeroase facilități atât în interiorul ansamblului, cât și în imprejurimi.  Cartierul se află aproape de zona de birouri Pipera, cu acces rapid la șoseaua de centură, cele trei autostrăzi și aeroportul Otopeni, cu acces la transportul public, prin cele două linii STB disponibile.  Locuitorii se pot bucura aici de toate avantajele unei locații retrase și liniștite, dar și de avantajele unei vieți urbane dinamice, oferite de o capitală europeană. Datorită cadrului natural spectaculos, calității construcției și a numeroaselor facilități dezvoltate în complex, din 2014 până în prezent, preţurile apartamentelor au crescut cu peste 130%, conform datelor disponibile.

Distribuie